Despre grupul OMV Petrom

Fiind cea mai mare companie de energie integrată din sud-estul Europei, în 2022 OMV Petrom a continuat să acționeze de-a lungul întregului lanț valoric energetic: de la explorarea și producția de țiței și gaze naturale până la rafinare și distribuție de carburanți și mai departe la producția și comercializarea de gaz și energie.

 

Compania furnizează energie pentru a satisface nevoile vieții moderne de zi cu zi. Suntem unul dintre cei mai mari contribuabili și investitori privați din țară și suntem conștienți de rolul nostru în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea.

 

În 2022, Grupul OMV Petrom a raportat venituri din vânzări de 61,3 mld lei, cu un CAPEX de 3,6 mld lei. Modelul de afaceri integrat al Grupului, cu segmentele sale de afaceri, asigură reziliența financiară a acestuia într-un context volatil, precum și furnizarea neîntreruptă de energie către populație.

Explorare și Producție

  • În Explorare și Producție (E&P), OMV Petrom este prezentă în România, Bulgaria și Georgia. Principalele activități de E&P din România se desfășoară în cadrul a șase zone de producție, operând 150 de zăcăminte comerciale de țiței și gaze naturale, inclusiv explorare și producție atât onshore, cât și offshore de mică adâncime și explorare offshore de adâncime mare
  • La sfârșitul anului 2022, portofoliul nostru consta în rezerve dovedite de țiței și gaze naturale de 380 mil bep, în timp ce producția de hidrocarburi a atins 43,49 mil bep, inclusiv 2,91 mil tone țiței și gaze naturale lichide și 3,45 mld m3 de gaze naturale
Explorarea și producția onshore de țiței
Explorarea și producția onshore de gaze naturale
Explorarea si producția offshore de țiței și gaze naturale
Explorarea offshore de țiței și gaze naturale

Rafinare și Marketing

  • Rafinăria Petrobrazi este situată în județul Prahova în România și face parte din operațiunileor noastre din segmentul Rafinare și Marketing. Rafinăria are o capacitate de 4,5 mil tone pe an și poate procesa întreaga producție de țiței românesc a OMV Petrom
  • Activitatea noastră de vânzări cu amănuntul a inclus un total de 780 de benzinării situate în România, Moldova, Bulgaria și Serbia, operate sub două mărci: Petrom și OMV
Rafinare
Logistică pentru depozitare
Transport
Vânzări produse petroliere și nepetroliere

Gaze și Energie

  • Centrala cu Ciclu Combinat Brazi (CECC) are o capacitate de 860 MW, fiind situată în aceeași zonă cu Rafinăria Petrobrazi
  • În 2022, segmentul G&E a înregistrat volume de vânzări de gaze naturale de 46,1 TWh (inclusiv 35,8 TWh către terți) și CECC a generat 5,0 TWh de energie electrică, un record de la punerea în funcțiune
Vânzări de electricitate
Producția de electricitate
Vânzări de gaze naturale

Usage

Aviație
Agricultură
Autoturisme
Construcții
Mase plastice
Substanțe chimice
Electricitate
Încălzire
Horeca
Oțel